De pe 7 martie, fumătorii vor avea mai multe restricţii. Astăzi, a intrat în vigoare Legea cu privire la tutun şi la articolele din tutun, prin care împătimiţilor de acest viciu le este interzis să fumeze în staţiile de troleibuze, pe terenurile de sport, pe stadioane, în gări, autogări şi aerogări, în treceri subterane, în parcuri, dar şi în cadrul tuturor evenimentelor publice distractive organizate în spaţii închise sau la aer liber. Legea prevede peste cincizeci de categorii de spaţii în care fumatul va fi interzis. Cei care vor încălca legea vor fi amendaţi conform Codului cu privire la contravenţiile administrative. Acelaşi act prevede că pentru fumători vor fi amenajate spaţii speciale, care însă nu vor putea să depăşească mai mult de jumătate din suprafaţa totală a localului public.
|