Site-ul studentilor USMF N.Testemitanu HomeÎnregistrareIntrare
Home » 2007 » Noiembrie » 2 » O invenţie de excepţie interzisă în RM
O invenţie de excepţie interzisă în RM
15:49

     În satul Fârlădeni, Căuşeni, s-a inventat singurul medicament care sporeşte numărul trombocitelor în sânge. Autorul invenţiei, Andrei Petrov, afirmă că nu poate să producă medicamentul din cauza piedicilor ce i se pun din partea lui Boris Parii, ex-directorul Institutului Naţional de Farmaceutică
      Andrei Petrov, un învăţător de biologie din satul Fârlădeni, r-l Căuşeni, a inventat ceea ce nu a reuşit încă să descopere ştiinţa farmaceutică mondială. Medicamentul „PIMI-stimulin”, pe care Petrov îl face din trei plante: gălbenele, coada-şoricelului şi urzică, este singurul preparat medicamentos în lume care măreşte numărul trombocitelor în sânge. Deşi a trecut testări clinice în Rusia, România, Ucraina şi R. Moldova, deşi este apreciat de nume notorii în medicina autohtonă şi străină şi autorul a primit brevet de inventator, medicamentul a fost produs doar în cantitate de 110 mii de fiole, după care producerea lui a fost stopată. Potrivit autorului, aceasta se întâmplă din cauză că el a refuzat să-l numească coautor al invenţiei pe Boris Parii, ex-directorul Institutului Naţional de Farmaceutică (astăzi: Agenţia Medicamentului), care împiedică intenţionat producerea şi răspândirea medicamentului. Încercând să-şi facă dreptate, Petrov a apelat în judecată, însă faptul că a câştigat nu l-a ajutat cu nimic.
      Pe de altă parte, pacienţii care s-au tratat cu PIMI susţin că medicamentul produce minuni şi că tratează o mulţime de boli. „Numai injecţiile astea mă ţin în viaţă. După ce am suportat zece operaţii, aproape un an nu m-am mai ridicat din pat până când fiică-mea a aflat despre doctorul Petrov şi mi-a adus 30 de injecţii „PIMI-stimulin”. Acum pot merge, ne spune Lidia Ambrosi din Orhei. Din mărturiile pacienţilor: după ce şi-au administrat „PIMI-stimulin”, mai multe femei s-au tratat de sterilitate, altor oameni le-au dispărut pietrele şi nisipul din rinichi, iar alţii s-au ridicat de pe patul de moarte şi trăiesc sănătoşi până astăzi.
Inventator de nevoie…
      Când fiică-sa, Marina, avea şapte ani şi s-a îmbolnăvit de maladia Werlhof, care provoacă multiple hemoragii în piele, Andrei Petrov a mers cu ea la medici iscusiţi din „întreaga uniune”: la Kiev, Odesa, Moscova, Leningrad. Toţi îi spuneau că singura şansă de a salva copila este să-i fie extrasă splina. „Nu vroiam să-mi rămână fata calică şi atunci mi-am amintit de bunică-mea, Mărioara, care trata oamenii cu ierburi şi de la care învăţasem câte ceva. Şi dacă medicina îi punea cruce, am încercat s-o vindec eu”, ne spune Petrov. Inventatorul nu-şi explică nici azi de ce a ales anume gălbenelele, coada-şoricelului şi urzica pentru a prepara ceaiul ce i-a adus revelaţia şi consideră că acesta a fost un semn de Sus. Încercând băutura pe câini, apoi pe el însuşi, analizele arătau rezultate excepţionale. „Nu puteam crede că până să beau ceaiul aveam în sânge 180 de mii de trombocite, dar după asta - 300 de mii”, îşi aminteşte Petrov. În două săptămâni, ceaiul a pus-o pe picioare pe fată, care mai târziu s-a îndrăgostit de un alt pacient al tatălui ei şi au făcut împreună o nuntă frumoasă, iar astăzi au doi copii sănătoşi tun.
      Zvonul se răspândise şi curând la Andrei Petrov au început să vină mulţi oameni, rugându-l să-i lecuiască. El fierbea ceai şi li-l împărţea - la început gratis - în borcane. „S-a găsit un prost din Fârlădeni care să descopere nedescoperitul”, s-a gândit Petrov şi, luând fetiţa şi cartela medicală a acesteia, au mers la Chişinău, la Ministerul Sănătăţii. „Era acolo o comisie de academicieni şi m-am dus la ei. Unul m-a întrebat ce înseamnă hemoglobină, dar eu habar nu aveam. „De ce ne freci mintea, dacă nu ştii?”, s-a răstit la mine. Atunci am ieşit, am intrat într-o librărie, am cumpărat o carte de hematologie şi am început să studiez singur. După ce-am citit-o, mi-am dat seama că ştiinţa într-adevăr nu ştie despre aşa ceva”, ne povesteşte autorul.

„Sobacii doktor…”
      Andrei Petrov s-a apucat serios de lucru şi a reuşit să facă 40 de feluri de ceaiuri, pe care le experimenta pe câini. Mai întâi a lucrat cu nouă, apoi cu 18 şi la urmă - cu 26 de patrupezi, pe care-i hrănea numai cu pâine muiată în ceaiuri, luându-le analize de sânge înainte şi după „masă”. Numărul câinilor din ograda lui Petrov creştea şi sătenii nemulţumiţi l-au supranumit „sobacii doktor” şi au anunţat poliţia. „Fraţii îmi ziceau: „Băi, ne râde lumea, băi, ce-i cu tine?”. Vecinii credeau că am înnebunit. Mai ales că atunci când injectam câinii, urlau de se speria satul. Şi aşa m-am trezit cu poliţia la poartă”, ne spune Petrov. El le-a arătat „musafirilor” analizele la câini, pe care le păstrează şi azi, încercând să le explice cu ce se ocupă. La insistenţele lor de a alunga câinii, Petrov le-a răspuns: „Nu le dau drumul, căci mai am de lucrat la ei vreo 15 zile până voi trage concluziile”. În cele din urmă, Petrov i-a asigurat pe poliţişti că va duce câinii la un azil din Bender şi au bătut palma. „Aceşti 26 de câini mi-au arătat că producerea sângelui e posibil de reglat”, susţine astăzi inventatorul.

Profesor peste noapte, uimind Rusia…
      Într-o zi, la Petrov a venit o familie de medici din Rusia, care aveau o fetiţă bolnavă şi, aflându-se la Tiraspol, au aflat despre „doctorul din Fârlădeni”. Aceştia l-au luat cu ei la Institutul oncologic „Pesocinîi” din Leningrad, unde căuşeneanul l-a uimit cu invenţia sa chiar şi pe academicianul Filov. Aflând că la Volgograd, 56 de persoane sunt infectate cu virusul HIV, Petrov a plecat încolo. „Am negociat cu medicul-şef să le dea pacienţilor ceaiuri de-ale mele şi, după ce au văzut efectele, m-au chemat să le citesc lecţii. Pe urmă, m-am dus la Rostov, unde se infectaseră cu HIV 40 de persoane. Nu pot să zic că „PIMI-stimulin” tratează oamenii de SIDA, dar le îmbunătăţeşte mult starea sănătăţii. La Rostov, mi-au propus să rămân să lucrez la ei, oferindu-mi şi apartament. Dar era anul 1992, se începuse războiul în Transnistria şi eu, ca un patriot adevărat, m-am întors acasă…”.

…România
      În Moldova, Petrov s-a întâlnit cu omul de afaceri Aleksandr Şahrai, directorul Cooperativei ştiinţifice „Ecologhia” din Odesa. Acesta a fost de acord să susţină financiar, în baza unui contract, producerea medicamentului şi deschiderea, în RM, a unei uzine de medicamente netradiţionale. Petrov s-a adresat şi Institutului Naţional de Farmaceutică (INF) din Chişinău, condus de Boris Parii, ca să-şi poată înregistra invenţia. În 1997 au început testările clinice pe câini şi şoareci, iar mai târziu pe oameni, care s-au desfăşurat atât în Moldova, cât şi la Institutul de seruri şi vaccinuri „D. Cantacuzino” din Bucureşti. Dr. Andrei Olinescu, pe atunci imunologul principal al României, a remarcat unicitatea medicamentului lui Petrov în Europa.
      Ulterior, testări clinice s-au efectuat pe pacienţii mai multor spitale din Chişinău şi toate au cerut INF să înregistreze medicamentul „PIMI-stimulin 3”. „Deşi eu am pregătit toate actele necesare, Parii îmi spunea că e nevoie de bani. Astfel, firma de asigurări „Asco” a depus pentru susţinerea invenţiei patru milioane de ruble, Şahrai ne-a trimis peste un milion, Calea Ferată a Moldovei - cinci milioane, iar o firmă din Moscova - zece milioane. Dar Parii spunea că oricum nu ajunge. Unde au ajuns banii aceştia nu pot să ştiu”, remarcă Petrov.

…şi Moldova
      Oricum, actele erau deja în regulă şi, în 1999, Andrei Petrov şi-a depus proiectul la Comisia medicamentului, care urma să accepte „PIMI-stimulin”-ul pentru înregistrare. Aici, Vlada Dumbravă, hepatologul principal al RM, a declarat că nu va permite aprobarea medicamentului până nu îl va controla ea. Comisia i-a acceptat propunerea şi testările clinice au continuat încă jumătate de an. „La următoarea şedinţă, după ce a încercat medicamentul pe pacienţii ei, dna Dumbravă mi-a spus: „Poţi să te bucuri, Andrei Iacovlevici, că e singurul medicament care restabileşte producerea trambocitelor şi funcţia sistemului de coagulare a sângelui”, ne spune Petrov. La aceste şedinţe, potrivit inventatorului, Boris Parii declara că „PIMI-stimulin” este o premieră în medicină şi că reprezintă viitorul acesteia.
      După decizia comisiei, autorul a primit certificat de înregistrare, după care a urmat ordinul ministrului de resort despre aprobarea medicamentului şi includerea lui în Nomenclatorul de Stat. La 31 ianuarie 2000, Andrei Petrov a intrat în posesia brevetului de invenţie a unui medicament imunomodulator.

Primele… şi ultimele 110 mii de fiole
      Deşi contractul iniţial dintre Petrov şi CŞP „Ecologhia” stipula ca medicamentul să fie produs la Odesa, pe urmă Şahrai a cedat, insistând iarăşi asupra deschiderii unei uzine mici de producere aici. Pentru că „Farmaco” dispunea de utilaje vechi, cei doi s-au gândit să cumpere o linie de producere mobilă, pe care s-o instaleze în laboratorul de acasă al lui Petrov. Tocmai atunci, însă, el a fost vizitat de o comisie a INF, care i-a interzis să lucreze acasă. Soluţia era să instaleze linia respectivă la „Farmaco” şi Petrov să devină acţionar al întreprinderii. Între timp, în 2001, când „Farmaco” încercase să creeze o întreprindere comună cu „Eurofarm Braşov”, aici fusese adus utilaj nou, astfel fiind posibilă producerea a 110 mii de fiole de “PIMI-stimulin”.

Boris Parii îşi schimbă părerea…
      Pentru că în Rusia avusese succese la acest capitol, Petrov hotărâse să probeze medicamentul şi pe bolnavii de SIDA, efectuând încercări clinice pe 32 de pacienţi de la Spitalul de boli infecţioase „Toma Ciorbă”. „ Deoarece „PIMI-3” nu avea prea mare putere asupra virusului HIV, am socotit că cea mai bună pentru imunitate este fracţia 6. Lucrul a mers bine şi am reuşit să pregătim Monografia farmacopeică a preparatului „PIMI-stimulin 6”, care urma să fie semnată de Boris Parii şi viceministrul Sănătăţii. Şi atunci Parii îmi zice: „Andrei Iacovlevici, mata ai să mori, copiii îţi vor rămâne autori ai preparatului şi vor avea bani. Dar copiii mei ce-au să aibă? Hai să ne înţelegem şi ia-mă coautor”. I-am zis că, de nu vrea să facă omeneşte, îi dau 10-15 mii dolari, dar nu-l iau coautor. El mi-a spus să-i las documentele pe masă şi de atunci nu le-am mai văzut - au dispărut…”, ne relatează inventatorul. Mai târziu, Parii ar fi declarat la o şedinţă a Comisiei medicamentului: „Vă rog să mă scuzaţi, căci v-am minţit atunci când am lăudat medicamentul. El este de fapt foarte necalitativ şi trebuie să formăm o comisie care să reexamineze procedura de înregistrare”.

În pierdere de 25 mln. dolari USA
      În 2002, Cooperativa „Ecologhia” din Odesa a semnat cu Petrov un contract de producere a 50 de milioane de fiole de „PIMI-stimulin”, pentru fiecare fiolă autorului revenindu-i câte 50 de cenţi. „Eram şocat, nu-mi venea să cred - 25 de milioane de dolari!.. Am cerut de la ucraineni o scrisoare de garanţie, pe care am obţinut-o fără probleme. Nu aveam pământ pe care să cresc gălbenele şi m-am grăbit să iau în arendă un lot ce l-am semănat de urgenţă. Ne pregăteam ca prin august-septembrie să începem producerea, dar noua surpriză a dlui Parii n-a întârziat să vină - primesc scrisoare de la „Farmaco” precum că ei nu pot semna contract cu mine, pentru că lipsesc Regulamentul tehnologic şi Monografia farmacopeică a preparatului. Adică actele pe care le-am depus la înregistrare au dispărut din dosarul de la Institut. Atunci am început să umblu după Parii, rugându-l să-mi dea documentele, dar n-am căpătat nimic până azi. El îmi spunea că le-a dat vicedirectorului Vladimir Valica, dar acesta zicea că nu ştie nimic. M-am dus iarăşi la Parii, s-a adunat comisia şi el a declarat că într-adevăr cineva a vrut să fure actele pentru „PIMI-stimulin”. Scrisorile mele repetate nu s-au bucurat de vreun răspuns”, afirmă Andrei Petrov.
      În 2004, expirase termenul certificatului de înregistrare şi autorul trebuia să depună o cerere de reînregistrare. Legislaţia prevede că, în cazul în care structura medicamentului nu a fost schimbată şi medicamentul nu a fost rebutat, peste cinci ani unele acte trebuie actualizate şi are loc doar reautorizarea produsului cu eliberarea unui certificat nou. Ciudat că nici la această cerere Petrov nu a primit răspuns, văzându-se nevoit să-l roage pe Parii să se supună legislaţiei. Între timp, a fost convocată Comisia medicamentului care a decis excluderea produsului „PIMI-stimulin 3” din Nomenclatorul de Stat, urmată de ordinul ministrului. Petrov ne spune că n-a fost înştiinţat despre această decizie, dar că peste doar două zile după şedinţa comisiei, Parii a trimis la el acasă poliţia cu scopul de a-i depista vreo activitate ilegală.

„Toţi fug, când mă văd”
      Lucrurile au rămas în suspans până când inventatorul a acţionat INF în judecată şi a câştigat procesul. Parii a declarat instanţei că-şi recunoaşte vina că nu a răspuns la scrisoarea lui Petrov, dar a adăugat că acesta pune, în medicamentele sale, droguri. Judecătorul l-a întrebat ce probe are în susţinerea acestei declaraţii şi Parii a tăcut…  
      Astfel, instanţa a hotărât să oblige INF să prelungească termenul de înregistrare a preparatului “PIMI-3”. După judecată, inventatorul solicită, timp de aproape doi ani, ca „PIMI-stimulin 3” să fie înregistrat şi să-i fie restituită Monografia farmacopeică a preparatului “PIMI-6”. Însă Direcţia de executare a Ministerului Justiţiei şi AM îi răspund că trebuie să prezinte din nou actele pentru reînregistrare. „Am fost la ei, dar dl Valica mi-a spus: „Ce cauţi aici? Aici a fost Institutul, dar acum e Agenţie. Du-te şi caută Institutul!”. Şi dl Verdeş, noul director, întotdeauna se grăbeşte. Toţi fug, când mă văd”, ne spune Petrov. El însă e sigur că toate actele există, numai că au fost ascunse de către Boris Parii, şi ne asigură că, dacă nu-i vor fi restituite, va intenta un nou proces de judecată pentru a-şi apăra drepturile şi a-şi întoarce venitul ratat şi cheltuielile pierdute. „Parii mi-a spus că va găsi jurişti care să-i rezolve toate problemele. Dar dacă în ţara asta există dreptate, am să câştig şi a doua judecată, iar banii care mi se vor întoarce îi voi investi în construcţia uzinei de medicamente şi a unei baze experimentale, pentru care am pregătit şi un loc - aproape de Fârlădeni”, afirmă Petrov. În special, inventatorul vrea să-şi recapete Monografia farmacopeică a soluţiei “PIMI-6”, pe care n-a mai văzut-o după ce, acum câţiva ani, Boris Parii i-ar fi spus s-o lase la el pe birou.

B. Parii: „I-am vrut binele lui Petrov…”
      Solicitat de TIMPUL, Boris Parii ne-a spus că niciodată n-a cerut să fie coautor al acestei invenţii şi ne-a vorbit despre „PIMI-stimulin” ca despre un medicament de doi bani, pe care l-ar fi înregistrat doar ca să-i dea o şansă autorului. Întrebat de ce medicamentul nu a fost reînregstrat, Parii ne-a răspuns: „E greu de spus cine-i de vină, dar totul e în competenţa autorului”. Ex-directorul INF neagă şi faptul că din dosar a dispărut vreun act, adăugând că nu ştie nimic despre Monografia fracţiei 6. „I-am vrut binele lui Petrov şi m-am străduit să-l ajut, dar el e un om greu. E agronom şi cum să fie în stare să aducă un medicament pe piaţa farmaceutică? Poate a fost greşeala mea că - numai datorită mie - l-am înregistrat atunci”, spune Parii, care respinge categoric acuzaţiile ce i se aduc. El consideră că toate confirmările experţilor cu privire la acest medicament ar putut să fie semnate la un pahar cu vin sau de ochi dulci. Parii afirmă că nu-şi aminteşte despre milioanele de ruble venite pe contul INF pentru producerea medicamentului şi nici despre comanda de 50 mln. fiole venită de la Odesa. El mai spune că nici nu a văzut Regulamentul tehnologic al produsului, pentru că acesta nu este necesar la înregistrare. Pe de altă parte, într-o scrisoare a lui Parii către Petrov din 12 decembrie 2005, printre actele solicitate pentru reînregistrare, se numără şi Regulamentul tehnologic.
      La rândul său, Vladimir Valica susţine că nu a avut niciun contract cu Petrov şi că acesta trebuie să reînnoiască documentele, ca să primească un nou certificat de înregistrare.
      Pe de altă parte, profesorul Constantin Matcovschi, medic expert la AM, a declarat pentru TIMPUL că „dl Parii are păreri arhisubiective şi, din câte ştiu, anume el a făcut ca Petrov să piardă milioane de dolari, iar actele medicamentului, din câte ştiu, au dispărut în mod misterios”. De altfel, declaraţiile lui Parii precum că Institutul n-a participat la testările clinice ale produsului „PIMI-stimulin” sunt infirmate de mai multe documente.
      De altfel, dintre toţi medicii pe care i-a solicitat în această privinţă, numai foştii şefi ai Agenţiei Medicamentului (AM) au criticat invenţia lui Petrov, tratând-o ca pe o şmecherie.

Parii ameninţă?
      Astăzi, Andrei Petrov îşi produce medicamentul în laboratorul din curtea casei. Când i s-au închis toate cărările, el a încercat să-şi autorizeze laboratorul, ca să poată lucra în voie măcar acasă. Deşi a trecut 14 comisii locale şi a depus actele respective la INF, Institutul a refuzat să-i dea autorizaţie. Se pare că anume pe acest fapt mizează Boris Parii, care ne-a mai spus: „Dacă aş vrea să-i fac lui Petrov vreun rău, aş trimite organele respective, l-ar prinde că lucrează neautorizat şi l-ar închide. Dar n-o fac, căci ştiu că preparatul lui nu poate să facă rău, chiar dacă conţine o cantitate mică de cânepă sau de mac - vorbesc la figurat…”.
      Întrebată de ce a fost sistată producerea „PIMI-stimulin”-ului, Nadejda Obadă, şefa Departamentului calitate al întreprinderii „Farmaco”, susţine că nu există o stabilitate a producerii acestui medicament.     
      Iar juristul Iurie Clătinici, expert în apărarea proprietăţii industriale, ne-a spus despre cazul Petrov că este „unul excepţional, dar destul de obişnuit pentru RM. „PIMI-stimulin” e un preparat unic în lume - lucru confirmat de rezultatele testărilor clinice. Prin refuzul producerii celor 50 mln. de fiole, bugetul RM a suportat pierderi de cel puţin 5 mln. dolari. Dacă nu va reacţiona Procuratura Generală, va fi necesară declanşarea unei anchete penale cu privire la acest caz”.
      Andrei Petrov a elaborat 24 de fracţii ale medicamentului, dar, oficial, nu se permite producerea niciuneia. În baza „PIMI-stimulin”-ului, au fost efectuate trei disertaţii şi a fost eliberat un brevet de invenţie, printre ai cărui autori se numără şi ministrul Ion Ababii. După ce s-a adresat premierului Tarlev, dar nu s-a bucurat de vreo atenţie, Petrov solicită convocarea unei comisii a Academiei de Ştiinţe şi a Agenţiei Medicamentului, care să pună în discuţie necesitatea acestui medicament. „Este munca mea de 25 de ani, pentru care am cheltuit zeci de mii de dolari. De medicamentul acesta au nevoie milioane de oameni din întreaga lume, însă interesele meschine şi personale ale câtorva oameni din Chişinău îi opresc pe aceştia să guste din viaţă. Sunt sigur că furtul Monografiei fracţiei şase s-a făcut intenţionat, pentru a stopa înregistrarea şi fabricarea noului produs. Din păcate, noi numai auzim declaraţiile lui Voronin şi ale altor demnitari care spun că ne trebuie preparate autohtone, dar toate astea sunt vorbe goale”, consideră inventatorul.
      Am încercat să vorbim şi cu actualul director al Agenţiei Medicamentului, Vladimir Verdeş, dar el a fost de negăsit toată săptămâna aceasta.
      Investigaţia a fost efectuată cu susţinerea Centrului de Investigaţii Jurnalistic

www.timpul.md
Accesat de: 2583 ori | Adăugat de: myusmf | Reiting: 5.0/3 |
Comentarii: 4
4 bcrodica  
0
Multumesc domnului Petrov pentru pimistimulin. Mia ajutat sa superez bronchita-asmatica cu care am combatut 25 de ani. Cu parere de rau persoanele egoiste in Republica Moldova sint mai multe decit cele altruiste.

3 Elvira  
0
Ii datorez dlui Petrov Viata mea, cind aveam 3 ani eram garv bolnava, parintii mau dus peste tot si la Moscova si Leningrad, nimic nu ma ajutat, dl Petrov asa cu remediile lui pentru unii stranii a putut sa ma vindece.Sint deja 25 de ani de atunci si totul e bine.

2 Doina  
0
DL Boris Parii este un om fara scrupule care nu se gindeste cu capul,toata omenirea are de suferit di cauza obrazniciei lui.Il cunosc personal pe Boris Palii.Nu merita nici macar sa lucreze la catedra de farmacologie a USMF.Rusine pentru el.

1 orlistul  
0
nimic nou sub soare... pina nu se va pune mina pe sabie in tara asta regula nu o sa fie... strinilor de le dam voie sa faca curat raminem de risul lumii asa ca... angry

Pot adăuga comentarii doar utilizatorii înregistraţi.
[ Înregistrare | Intrare ]
Sîmbătă, 05.07.2025, 23:42
Meniul site-ului
Formular de acces
Calendarul ştirilor
«  Noiembrie 2007  »
L M Mr J V S D
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930
Chat
500
Chestionar
Crezi ca medicina in Moldova are viitor?
Răspunsuri: 724
Caută
Prietenii site-ului
Copyright MD © 2025Хостинг от uCoz