La 10 aprilie in incinta hotelului Leo Grand din capitala a avut loc o sedinta festiva consacrata aniversarii patriarhului neurologiei autohtone, academicianului Diomid Gherman. Cu buchete de flori si cuvinte elogioase au venit reprezentanti ai Parlamentului Republicii Moldova, Ministerului Sanatatii, Academiei de Stiinte a Republicii Moldova, Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie „Nicolae Testemitanu”, ai multor institutii medicale din republica, precum si soli ai bastinii omagiatului – Consiliului raional Falesti si primariei satului natal Bocsa.
La o privire retrospectiva a drumului parcurs se relifiaza treptele devenirii ca medic de cea mai inalta proba, pedagog iscusit, talentat savant si promotor insistent al valorilor stiintifice si celor general-umane. Se contureaza un orizont larg, ce cuprinde ani si fapte, evenimente si intamplari, munca si inspiratie. Calea vietii se constituie din repere temeinice: Bocsa Falestilor, unde a vazut lumina zilei, liceul comercial din Balti, Insitutul de Stat de Medicina din Chisinau, spitalele din Chirileni si Congaz, Ministerul Sanatatii, societatea „Crucea Rosie” si, desigur, Alma Mater, de care, il leaga cele mai stranse relatii, sentimente, neuitate amintiri. Pe parcursul activitatii sale in toate functiile responsabile incredintate academicianul Diomid Gherman a manifestat adevarate virtuti profesionale si omenesti.
Pe drept cuvant, domnul academician este considerat conducatorul scolii neurologice moderne din tara. Opera sa de varf este directia noua in neurologie-vertebroneurologia, segment stiintific inclus in cursul de pregatire a studentilor, rezidentilor, cursantilor facultatilor de perfectionare si studentilor universitatilor de medicina. In viata de toate zilele Diomid Gherman este acelasi om bun la inima si modest, atasat de principiile morale ale unei vieti traite din plin in cel mai frumos sens al cuvantului.
Onest a reprezentat stiinta noastra medicala la multiple congrese, conferinte, simpozioane ale Federatiei Europene a Societatilor de Neurologie. A fost recunoscut Omul Anului (1977).
Ca om al Cetatii este o personalitate de inalta tinuta civica si demnitate, un militant activ pentru cauza comuna si idealurile neamului nostru. Pentru merite deosebite a fost decorat cu ordinul „Gloria Muncii”, medalia „Meritul civic”, cu alte distinctii guvernamentale, academice, universitare. Sincere cuvinte de felicitare i-au adresat sarbatoritului academicianei deputatul Eva Gudumac din partea Parlamentului Republicii Moldova, Gh. Duca, presedintele Academiei de Stiinta a RM, Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemitanu”, Mircea Buga, viceministru al sanatatii, si altii. Flori, strangere de maini, zambete au intregit atmosfera de sarbatoare a acestui mare Medic si Om al zilelor noastre.