Mă ridic cu strângere de inimă la etajul 14 al Spitalului Republican, acolo unde se fac operaţii . Cei care ajung aici au un singur gând – să şi iasă. Pentru un jurnalist însă, scopul este altul – să nu leşine de la mirosul de formol şi să rateze subiectul . Un halat scrobit cu mască, doi ochi ageri şi două mâini pline de sânge se prezintă - eu sunt Adrian Tănase , întrebaţi... Cu un ochi la rinichiul care tocmai este transplantat şi cu altul la cel care vorbeşte, adresez prima întrebare: de ce v-aţi făcut medic? Este o decizie pe care am luat-o mai mult sau mai puţin singur, încă în şcoală. Aveam un profesor de fizică ce îmi spunea: Adriane, dacă te duci la medicină îţi dau nota 5, iar dacă la politehnică - 4. Se vede că ţineam mult la nota 5, căci am ales medicina. Fără glumă însă, este ceva ce nu-mi pot explica până la capăt. Cred că toţi vroiau să mă fac medic – şi mama, şi tata. Bunelul, de exemplu, mi-a spus - te faci sau medic, sau popă...
Purtaţi halatul alb de 30 de ani... Când era mai simplu să lucraţi - acum sau pe vremuri? Înainte era mai simplu, pentru că aveam mai puţine pe cap. Şi poziţia medicilor era, cred eu, alta. Exista un sistem bine pus la punct, salariul de atunci îţi permitea mai multe. Cât priveşte posibilităţile, însă, acum timpurile sunt mai generoase. Există mai multă informaţie, avem acces la diferite lucruri, deschidere internaţională. Un medic bun are acum mai multe perspective profesionale. Desigur, dacă se cultivă şi este interesat.
Care este cel mai de preţ lucru pe care l-aţi primit de la un pacient? Cel mai mult mă bucur atunci când foştii mei pacienţi, pe care nici nu mi-i amintesc, vin la mine peste 10-15 ani şi îmi spun că se simt bine. Asta mă face să cred că am procedat corect în calitate de medic, că am făcut tot ce trebuia să fac şi că am reuşit. Zilele trecute a venit pe la mine o femeie căreia i-am făcut un transplant de rinichi în urmă cu 20 de ani... Mărturisesc că a fost pentru mine chiar o sărbătoare. Înseamnă că munca şi profesia mea au dat roade. Nu există cadou mai de preţ pentru un medic decât să-şi vadă pacienţii la adânci bătrâneţe.
Care este cea mai mare dezamăgire a dvs.? Am făcut unele lucruri pe care eu le consideram utile şi necesare oamenilor, corecte, în primul rând. Însă aceste gesturi ale mele au fost interpretate greşit de alţii. Asta m-a afectat foarte tare. Mă doare când cineva încearcă să mă dirijeze şi să mă folosească. Mai ales în această meserie, unde manipulările arată şi mai prost decât în alte părţi.
De obicei, persoanele care sunt profesioniste într-un domeniu nu acceptă să fie şi manageri. Cum vă descurcaţi cu aceste două funcţii? Nu mă prea consider manager.În această calitate a mea am doar grijă ca pacienţii să beneficieze cât mai mult de ceea ce se procură. Încerc să lucrez pentru ei. De exemplu, cineva din conducere m-a întrebatîntr-o zi de ce insist să deschidem mai multe secţii de dializă? Pentru că aşa, mai mulţi oameni vor putea fi trataţi, am răspuns eu... Nu ştiu dacă a fost un răspuns de manager sau nu.
Regretaţi ceva? Da, şi nu ascund acest lucru... Regret că în ultimii 10 ani am pierdut 8 dintre cei mai buni specialişti în domeniu. Toţi au plecat peste hotare, unde s-au angajat cu succes în cele mai bune clinici. Erau medici pe care nu ar fi trebuit să-i pierdem, pentru că nu avem foarte mulţi.
Dvs. de ce aţi rămas? Paradoxal, dar decizia de a rămâne am luat-o după ce am început să plec mai des peste hotare. Am participat la mai multe seminareşi conferinţe internaţionaleşi, ori de câte ori reveneam acasă, vroiam parcă să aplic aici tot ce am învăţat acolo. M-am gândit că cineva trebuie să lucreze şi în ţară.
Ce vă place cel mai mult în această meserie? Îmi place rezultatul. Atunci când încep o operaţie mă gândesc ce se va întâmpla după - aceasta este partea cea mai frumoasă. Totuşi, sufăr enorm când văd că, deşi eu am făcut tot ce depinde de mine ca medic, bolnavul nu se poate recupera aşa cum ar trebui. Asta este cea mai mare deosebire dintre medicina de la noi şi cea de peste hotare. Medicii noştri sunt la fel de buni, tehnicile de operare aceleaşi, însă serviciile pe care le oferă statul şi posibilităţile de recuperare ale pacienţilor sunt diferite.
Aţi avut cazuri în care aţi fost nevoit să spuneţi unui pacient că nu-l puteţi ajuta? Ce aţi simţit în acel moment? Da, am avut astfel de cazuri. M-am simţit prost, chiar dacă nu era vina mea. De exemplu, vin uneori la mine bolnavi care au nevoie de dializă şi noi nu avem locuri pentru ei. Nu pot decât să-i includ în lista de aşteptare, dar nu mă simt bine în acel moment.
Sunteţi unul dintre autorii noii legi despre transplantul de organe, celule şi ţesuturi umane.De ce a fost nevoie de o astfel de lege? În primul rând, pentru că şi ţara noastră trebuie să aibă o legislaţie europeană, iar acest proiect de lege a fost scris în conformitate cu rigorile europene.În al doilea rând, pentru că ea va simplifica mult procesul de lucru în domeniul transplanturilor. Iar în al treilea rând, pentru că astfel întreg procesul va fi mai transparent.
Care sunt schimbările pe care le conţine noua lege? Cea mai importantă este că toată activitatea va fi reglementată de o agenţie subordonată Ministerului Sănătăţii. Decizia de distribuire a organelor nu va fi luată de chirurgi, ca până acum, ci de o comisie specială, de asemenea, subordonată ministerului. În plus, dacă până acum la noi erau efectuate doar transplanturi de rinichi, după adoptarea legii, se va da undă verdeşi pentru transplantul de alte organe. Totodată, vor fi simplificate şi procedurile pentru donatori. Legislaţia actuală permite doar transplantul de la cadavru sau rude, ceea ce limitează opţiunile bolnavilor.
Sunteţi şi profesor universitar. Cum vi se par studenţii de astăzi ? Mai puţin motivaţi. Nu mai răi sau mai puţin deştepţi. Trebuie să spun totuşi că şi cerinţele faţă de ei s-au schimbat. Sunt mult mai exigente. Acum, medicii, pe lângă meserie, trebuie să cunoască neapărat şi o limbă străină. Altfel nu vor putea fi în pas cu progresul, nu vor avea acces la literatura de specialitate.
Corupţia în medicină este un subiect mereu actual pentru moldoveni. Cum priviţi acest fenomen? Nu cred că în medicină corupţia este mai mare decât în alte domenii. Există însă anumite realităţi şi cred că, atunci când vorbim despre medicii corupţi, ar trebui să ţinem cont de ele. Salariul medicilor este foarte mic, viaţa este cum este, şi pentru mulţi aceasta este o justificare. În ultimii ani, medicii s-au simţit neprotejaţi. Dar, să va răspund la întrebare – eu condamn corupţia. Este una când pacientul vine să mulţumească medicului după operaţie şi este altceva când medicul cere bani înainte de operaţie. Acesta mi se pare cel mai neacceptabil lucru – condiţionarea tratamentului cu suma de bani. Corupţia însă nu este promovată doar de medici. Şi pacienţii uneori încep discuţia despre tratament de la costuri. Eu mă supăr foarte tare pe ei în acest caz.
Aveţi un fiu care este tot medic. V-a bucurat decizia lui de a merge pe urmele dvs.? La început, mi-a plăcut ideea. Chiar i-am sugerat, împreună cu soţia, care este tot medic, să meargă la medicină, să existe o continuitate. Pe urmă însă timpurile s-au schimbat, la fel ca şi condiţia medicilor. În linii mari, însă, sunt mulţumit de el.
Daca nu vă făceaţi medic, ce v-ar fi plăcut să fiţi? Probabil, aş fi cântat la acordeon.
www.vipmagazin.md
Accesat de: 790 ori |
Adăugat de: myusmf
| Reiting: 0.0/0 |
Comentarii: 0
Pot adăuga comentarii doar utilizatorii înregistraţi. [ Înregistrare | Intrare ]
