Site-ul studentilor USMF N.Testemitanu HomeÎnregistrareIntrare
Home » 2009 » Aprilie » 15 » Studenţii de la medicină sunt arestaţi în masă
Studenţii de la medicină sunt arestaţi în masă
18:37

Bună ziua, stimaţi reprezentanţi ai redacţiilor în care noi, studenţii de la Chişinău, mai avem încredere.Nu ştiu care e situaţia la alte instituţii dar noi, studenţii de la Universitatea de Medicină, trăim o adevărată teroare. Se vine în fiecare zi în microtorente şi suntem arestaţi în masă, câte 12-15 persoane din fiecare microtorent.

Ieri s-a întâmplat asta chiar sub ochii mei şi ai altor colegi - a intrat un poliţist însoţit de vreo 15 mascaţi, a fluturat nişte ordine despre care n-am înţeles de unde sunt - de la Ministerul de Interne sau de la decanat, avea pozele unor colegi unii dintre care nici măcar n-au fost atunci în piaţă, pentru că eram cu toţii la ore, şi i-au ridicat. Serile, în campusul studenţesc de la Malina Mică e şi mai groaznic - în faţa căminelor stă de obicei duba poliţienească şi ei fac raiduri chiar însoţiţi de decan. Unicul nostru refugiu a mai fost biblioteca din acelaşi sector, unde răsuflând uşuraţi în fiecare zi că am ajuns liberi după raidurile de la ore - ne refugiem pentru că în odăile de cămin ne e frică să stăm, dar am auzit că în seara acestei zile vor veni să ne ia de la bibliotecă. Mai mult - se zice că se aşteaptă vacanţa de Paşti şi vor veni să ne ia de acasă, de la părinţi. Ne e foarte frică, nu ştim ce să facem. Am format un fel de comitet din câteva persoane şi am vrut să ieşim în public pentru a declara ce se întâmplă la universitate la noi, unde ne-au trădat însuşi decanii, şefii de catedră în frunte cu rectorul, dar chiar a doua zi majoritatea din acel comitet au fost arestaţi, doi dintre ei nici nu ştim de unde - bănuim că de pe stradă, pentru că nu i-a văzut nimeni. Ne temem să spunem cuiva despre asta, pentru că ne-ar trăda, ne temem să mergem singuri pe stradă, pentru că s-ar putea să fim arestaţi şi să nu ştie nimeni ce s-a întâmplat cu noi, ne temem să mergem câte doi sau trei pentru că şi aşa ne-ar ridica motivând că complotăm ceva, ne temem să vorbim despre ceea ce se întâmplă, pentru că într-una dintre grupe un profesor a discutat luni cu studenţii despre arestări, iar a doua zi au fost arestaţi. Avem impresia că răsuflă mai uşuraţi cei care au fost arestaţi deja, decât noi, cei care am rămas şi nu ştim la ce să ne aşteptăm.
Au loc şi sumedenii de exmatriculări, din nou la ordinul nu ştiu cui, pentru că Universitatea nu motivează, se zice că în urma ordinului Ministerului de Interne. De când Ministerul de Interne dă ordine să se exmatriculeze studenţii care au reuşită la studii, nu au absenţe, au fost la ore în ziua protestelor, dar pentru că transportul public nu circula pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt au mers pe jos până în Piaţa Marii Adunări Naţionale? Pentru că la noi asta se întâmpla. Nu mai putem trăi teroarea. Vă rugăm, ajutaţi-ne!


sursa: http://www.timpul.md/news/2009/04/15/1616

Accesat de: 1030 ori | Adăugat de: myusmf | Reiting: 3.0/1 |
Comentarii: 1
1 mf  
0
teroarea lui stalin a inviat sad cry

Pot adăuga comentarii doar utilizatorii înregistraţi.
[ Înregistrare | Intrare ]
Vineri, 19.04.2024, 21:25
Meniul site-ului
Formular de acces
Calendarul ştirilor
«  Aprilie 2009  »
LMMrJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Chat
500
Chestionar
Crezi ca medicina in Moldova are viitor?
Răspunsuri: 720
Caută
Prietenii site-ului
Copyright MD © 2024Хостинг от uCoz