De mult n-am mai citit o carte de memorii a unui autor basarabean, care să mă bucure. Asemenea cărţi îmi trezesc, de regulă, un sentiment de oboseală şi-mi par mai frumoase culcate pe un raft decât deschise în faţa mea. Pentru că în memoriile "moldoveneşti" nu găsesc nimic nou în afară de feţele poleite cu diamante ale autorilor, care se chinuiesc cumplit să se cureţe în faţa cititorilor de toate gafele. De aceea, când m-am apucat să citesc volumul "Aşa a fost să fie" de academicianul Diomid Gherman, am rămas surprins că nu mă plictisesc. Cu atât mai mult că autorul nu e scriitor, ci medic.

Prin această carte, academicianul face revoluţie în lumea medicală, dezvăluind evenimente ascunse sub zeci de lacăte şi răsturnând pietrele de pe unele taine ce păreau îngropate pentru totdeauna. Problema cea mare a cărţii ţine de viaţa lui Nicolae Testemiţanu. Dacă până azi toţi declară că acesta a fost un medic bun şi un mare patriot, numai Gherman explică în mod clar din ce motive Testemiţanu a fost demis din funcţia de ministru al Sănătăţii şi în ce a constat conflictul Testemiţanu-Anestiadi, despre care martorii de atunci încă se tem să vorbească. Diomid Gherman, coleg de facultate cu cei doi, deschide toate cărţile la acest capitol, utilizând documente din epoca comunistă, care confirmă veridicitatea celor expuse în scris. Arătându-şi tot respectul faţă de Vasile Anestiadi, ca specialist în medicină, Gherman se întreabă, totuşi, de ce acesta, colaborând cu regimul sovietic, a mers deschis şi cu rea-voinţă contra regretatului, împiedicându-i proiectele importante, inclusiv cel de schimbare a limbii de studii din rusă în română şi conducând din umbră demiterea lui Testemiţanu pe motiv că "priveşte prea mult peste Prut". "El a fost primul care şi-a ridicat vocea contra şovinismului rus şi a dictaturii comuniste. Şi anume acest lucru nu i l-a iertat regimul comunist", scrie Gherman despre Testemiţanu. Iar întrebările care-l preocupă pe autor în mod special sunt: de ce şi astăzi numele lui Testemiţanu se umbreşte; de ce studenţii de la Medicină află cine e Testemiţanu abia în anul patru, la orele de neurologie (predate de D. Gherman); precum şi de ce toate lucrurile astea sunt acceptate tacit de către nepotul lui Testemiţanu, rectorul şi ex-ministrul Ion Ababii?

Un alt capitol interesant al cărţii este "Martiri ai neamului", în care autorul scrie despre "cei care au luptat pentru dreptate şi au fost pedepsiţi pentru aceasta": Nicolae Testemiţanu, Anatolie Corobceanu, Leonid Mursa, Gheorghe Malarciuc şi Episcopul Dorimedont. Or, memoriile lui Diomid Gherman merită citite deoarece cuprind un orizont mult mai larg decât persoana autorului. Fiind membru al academiilor de ştiinţe din Moldova, România şi New York, precum şi al Academiei de Ştiinţe Neurologice Euro-Asiatice şi cutreierând la viaţa sa toată lumea, Diomid Gherman are ce povesti berechet despre sine, dar el preferă să vorbească despre alţii. Anume aici se şi ascunde bombonica volumului "Aşa a fost să fie".

Pavel Păduraru

sursa:timpul.md